December 11, 2014

Inceput si sfarsit pe muzica si versuri de Byron

Uau, de cand n-am mai scris…Nu stiu de ce, as fi avut o gramada de subiecte, pur si simplu nu au ajuns aici, au ramas undeva in mintea mea.


De ceva timp ascut albumul Byron cu piese in totalitate romanesti. Nu sunt super fan Byron dar uneori imi ramane in minte cate o melodie mult timp, cum ar fi Crossroads, pe care am avut-o mult timp pe telefon, sau Annoying Detail si acum cateva melodii in romana, care mi-au amintit de anumite momente din viata mea sau de cum totul s-ar putea schimba, despre inceputuri si sfarsituri, despre relatii care merg din inertie si pe care le intalnesc foarte des in jurul meu la persoane tinere, si al caror mers mai departe ca si cum ai avea de impartit cu persoana aia 30 de ani de rutina ma ingrozeste….


Motivul pentru care am scris acest articol sunt 2 melodii: Masa pentru doi si Noiembrie, de pe albumul Melancolic. Uneori, de fapt de multe ori, ma pierd in gandurile mele chiar si cand ascult muzica, si muzica devine doar un fundal pentru gandurile astea care fug prin capul meu, pana cand imi dau seama si ma concentrez pe ce ascult. Si melodiile astea doua sunt atat de frumoase, de fapt nu stiu daca neaparat muzica m-a impresionat, cat puterea versurilor, m-am intors in timp sau am facut un exercitiu de imaginatie, dupa caz, si totul a devenit personal, raportat la experientele mele. Imi place la nebunie cand gasesc astfel de muzici, personale, in care artistii se dezvaluie vulnerabili si simtitori, sunt atat de putini oameni in muzica romaneasca ce au curaj sa faca asta, si atatea versuri de doi lei chiar si in muzici care se vor “culte”.


Masa pentru doi mi-a amintit de inceputurile noastre, haha, chiar avea legatura cu o masa la care stateam cu niste prieteni, asa ne-am cunoscut, pe urma intr-o alta zi la alta masa cu prieteni, mainile noastre s-au intalnit pe sub masa (nu “picioare timide” ca in cazul cantecului) si de atunci am ramas impreuna.

Priveste-ma in ochi, lumea incet dispare”, „Abia ne vorbim, am uitat si sa respiram”,
„Visele noatre se plimba de mana/ Prin lumea plina de iluzii ”... Imi place la nebunie sa vad perechi la inceput, indragostiti care se sorb din priviri, oamenii astia chiar schimba lumea. Imi aduc aminte cum, la inceputuri, au venit niste controlori la noi, n-aveam bilete si nici macar nu au comentat, ne-au zis doar ca data viitoare sa avem si ne-au lasat in pace; alta data eram la metrou si ne luam la revedere in stilul nostru si un politist a venit spre noi si ne-a zis: „Asa copii, iubiti-va mult” J. Daca si „autoritatile” au fost miscate inseamna ca e ceva, nu? Si starea aia de plutire si de orbire asa, cand totul se schimba desi pentru altii pare la fel, cand tu si el sunteti o lume si nimic din ce e rau nu conteaza sau nu mai pare amenintator, de-am putea sa o pastram si sa o aplicam si dupa valul de inceput trece, sa o transofrmam intr-o stare de bine ce nu depinde de situatii ci doar de ce simtim....


O cafenea, ascunsa pe un colt de strada.
O masa mica, cu un aer adormit.
Avem doua cesti in jurul vietilor noastre absurde,
Viitorul e scris, pe fundul marii, in nisip..

Visele noatre se plimba de mana
Prin lumea plina de iluzii
Intunecate alei ingana cantecele-n cor

Priveste-ma-n ochi, lumea incet dispare
Picioare timide pe sub masa ni se-ntalnesc.
Abia ne vorbim, am uitat si sa respiram
Ascund sentimente, dar carti nu pot sa masluiesc.


Noiembrie mi se pare ca o poezie pe care sa o studiezi la scoala dar genul ala cu metafore super tari si naturale, ca si cum ai citi niste poezii de Emily Dickinson, ce par niste simple versuri a ceva ce-ti trece prin cap, necautat, dar suna al naibii de bine si sunt mult mai profunde decat par la prima vedere/citire.
Este despre singuratatea in doi si despre decizia de a pune punct, despre sfarsitul unei relatii care continua de prea mult timp din inertie. Versurile sunt superbe si mi-a placut la nebunie strofa cu fluturii (apropo, nu suport expresia „fluturi in stomac”, mi se pare de-a dreptul scarboasa, niste foste omizi colcaind in stomac, nu vad nimic romantic in asta :D ):

Când fluturi se strivesc de zid
De prin stomacuri expulzaţi
Deliberaţi se sinucid
De frigul toamnei condamnaţi

Nu vreau sa scriu mai mult despre ea, mi se pare ca are un text atat de puternic incat orice interpretare ar fi in zadar.

Enjoy!


Am mai putea să aşteptăm
Să mai dansăm un anotimp
Înlănţuiţi să delirăm
Într-un perpetuu contratimp

Dar ştiu şi eu şi ştii şi tu
Că nu putem schimba ceva
Că fără ar putea fi cu
Dar noi am fi altcineva

Că timpul nostru-a obosit
Să tot agaţe în zadar
Baloane pline cu granit
De neopritul calendar

Întunecoşi şi monotoni
Ne-ndepărtăm apropiaţi
Şi ne desfacem în atomi
Pe dinăuntru dizolvaţi

În aritmetici nefireşti
Ce unu îl prefac în doi
Comunicăm ca nişte peşti
Şi lumea se bifurcă între noi

N-aş mai putea să mă deschid
Mi-e înăuntrul ferecat
În circuite de-android
Felii din mine au zburat

Ducând cu ele în eter
Tot ce-nsemna odată eu
În mecanismul efemer
Din slujba sufletului zeu

Când fluturi se strivesc de zid
De prin stomacuri expulzaţi
Deliberaţi se sinucid
De frigul toamnei condamnaţi

Iar trecătorile dispar
Şi pasiunea trece-n chin
Se simte-aroma de gheţar
Şi vânturi de iarnă... vin


No comments:

Post a Comment